Somnul copiilor

Dacă m-ar întreba cineva ce a fost cel mai greu în toată „cariera” mea de mamă de până acum, aș spune fără să stau pe gânduri: somnul copiilor!!

La primul copil lucrurile au mers relativ bine. Puiul de om adormea doar la sân, iar eu eram în totalitate la dispoziția lui. Îl țineam în brațe cât dormea, stateam lângă el pe pat ca să mă simtă și să nu se trezească, îl purtam în sistemul de bebeluși, eram lângă el la orice scâncet. Pe măsură ce creștea și nevoile copilului se schimbau, mă adaptam în funcție de nevoile lui.

Lucurile s-au schimbat când am decis să-l înțarc. Sânul era principala asociere de somn, această asociere trebuia să o înlocuiesc cu ceva, așa că am început să-l plimb în brațe prin casă până adormea. Cu alte cuvinte, îl adormeam în brațe legănat, apoi îl așezam ușor pe pat, iar când se trezea pe timpul nopții o luam de la capăt. Copilul s-a adaptat, dar nu suficient cât să-și părăsească mediul atât de cunoscut al casei și să trăiască senin pentru o perioadă în altă parte. Căci da, după 2 săptămâni de la înțărcare am plecat în vacanță la bunici. Greul abia atunci începuse. Schimbasem casa, țara, mediul, mâncarea, copilul nu mai avea sânul, iar eu abia aflasem că sunt însărcinată cu al doilea copil.

Eram obosită, aveam grețuri, schimbări de dispoziție și încercam să-l car cât mai puțin în brațe, dar el avea atât de multă nevoie de mine. A început să refuze somnul de prânz, adormea undeva spre după-amiază, dar se obosea extrem de tare și începuse să facă primele tantrumuri din viața lui. „Cireașa de pe tort” venea noaptea când se trezea plângând cu sughițuri și se liniștea doar legănat în brațe afară pe balcon, evident doar de mine. A fost copleșitor pentru amândoi, și acum când scriu despre asta mi se face pielea de găină. După puțin timp a început să adoarmă în timp ce îi citeam povești, eu sau tati. Tot cu povești adoarme și acum.

Dacă la primul copil am avut tot timpul din lume, la al doilea timpul era înjumătățit. Pe Alexandru îl adormeam la sân sau legănat în brațe pe mingea de fitness, apoi ușor îl așezam în pătuț. Uneori se trezea fix cum îl puneam jos și trebuia să repet procesul prin care fusese adormit, alteori dormea profund și nu se împotrivea pătuțului. Îl țineam mereu înfășurat într-o păturică subțire, astfel încât să nu simtă salteaua rece a pătuțului și să vrea din nou în brațe. Pe de altă parte, păturica era îmbibată de mirosul mamei, în acest mod simțindu-se în siguranță. Cel mai greu însă mi-a fost să-i respect programul de somn. Greu nimeream să îl culc când era momentul. Stăteam și câte o oră să legăn sau să alăptez (el a refuzat suzeta de la început). Ba îl culcam prea devreme, ba prea târziu. Uneori stătea noaptea treaz câteva ore, alteori se trezea foarte devreme. Abia acum, în ultima perioadă am reușit să-i fac un program de somn, iar calitatea somnului s-a îmbunătățit considerabil.  

Am citit multe articole despre somnul copiilor, însă informațiile de acolo m-au ajutat să-mi fac o idee generală, de ansamblu. Informarea e importantă pentru că, slavă Domnului, acum avem acces la tot felul de date dovedite științific. Eu cred însă că soluția salvatoare vine de la mamă. Ea își cunoaște pruncii cel mai bine pe acestă lume, atât de bine încât să se uite la ei și cu ajutorul informațiilor pe care le-a adunat, să găsescă un echilibru. E nevoie de muncă și perseverență dar mai presus de toate e nevoie să ne observăm puii și să ne dăm seama ce nevoi au la un moment dat. Uneori e mai ușor, alteori mai greu, dar de fiecare dată vom reuși.

Dragă mamă, cheia e la tine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s