Copiii noștri perfecți

Când am aflat că sunt însărcinată pentru prima dată, s-a produs o schimbare în sufletul meu. Cum face Dumnezeu totul perfect, cum două celule se unesc și se transformă într-o ființă vie! Trăim minuni în fiecare zi, dar nu le conștientizăm. Viața e o minune!

Îmi amintesc cât de fascinată am fost de toate schimbările prin care trecea corpul meu. Câte gânduri, câte emoții, câte vise! Burtica creștea, eu eram la curent cu evoluția puiului de om de la săptămâna la săptămâna și abia așteptam ecografia lunară ca să-l văd și să-i ascult inimioara. Apoi am început să pregăteasc „cuibul”, am spălat tot, am șters de praf și cel mai mic colțișor al casei și mi-am pregătit cu grijă bagajul pentru maternitate. Când s-a născut copilul, am realizat că viața mea s-a schimbat și că începusem să fiu mamă pentru tot restul vieții mele.

Copilul meu perfect avea nevoie de un mediu perfect, trebuia să intre sau să depășească toate standardele, să crească perfect într-o casă perfectă cu părinți perfecți. Am zis cumva cuvântul „perfect”? Dacă da, e perfect! De fapt perfect nu înseamnă nimic din ce am enumerat mai sus. Copiii sunt unici, părinții sunt unici, iar „perfect” nu e un standard, ci o stare. Copiii nu au nevoie să intre în standarde. Sunt unici și perfecți așa cum sunt ei. Unii se nasc mai devreme, alții mai târziu, unii dorm mai mult, alții mai puțin, unii mănâncă mai mult, alții nu sunt foarte pofticioși, unii încep să meargă la 10 luni, alții depășec vârsta de 1 an până să facă primii pași și lista poate continua la nesfârșit.

Toate aceste comparații frustrează mamele, care în fiecare zi se luptă să intre în standarde, iar asta le face să piardă din vedere minunea pe care o trăiesc în fiecare secundă. Copiii noștri sunt perfecți așa cum sunt, pentru că sunt creația lui Dumnezeu. E de datoria noastră să acționăm atunci când ne dăm seama că ceva nu merge bine în creșterea lor, dar nu încercând să-i schimbăm pe ei, ci schimbând acțiunile noastre zilnice. Să ne facem timp pentru copiii noștri, să-i ascultăm, să-i privim în ochi atunci când le vorbim, să ne coborâm la nivelul lor când le explicăm ceva și să-i luăm în serios. Să-i lăsăm să se murdărească, să mănânce cu mâna, să se cațere și să sară. Să-i lăsăm liberi, nu să le îmbolnăvim sufletele cu fricile noastre. Temerile noastre nu trebuie să fie și temerile lor. Să nu ne temem că „se învață în brațe” sau să-i înțărcăm pentru că așa făcut vecina de vizavi cu al ei copil, sau să-i lăsăm să plângă pentru că sunt capricioși. Copiii nu plâng fără motiv, ei plâng pentru că e unicul lor mod de a se exprima. Să-i luăm în brațe, să-i iubim și să încercăm să ne punem macar pentru o secundă în locul lor, poate așa îi vom înțelege mai bine. Noi suntem stâlpul lor, suntem centrul universului lor, să-i ghidăm cu blândețe și iubire.

Orice ființă are nevoie de afecțiune, cu atât mai mult un pui de om. Pentru că nu indiferența noastră îi face pe copii mai independenți, ci iubirea noastră. Cu cât un copil se simte mai iubit, cu atât crește încrederea în el și îl face să se desprindă ușor de cuib pentru că știe că orice s-ar întâmpla, dragostea familiei e necondiționată și nesfârșită.

Un gând despre „Copiii noștri perfecți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s