Mai puțin eu, mai mult ei…copiii

Am început pregătirile pentru venirea pe lume al celui de-al treilea pui al nostru. În timp ce răscoleam printre hăinuțele de bebeluș ale frățiorilor m-au copleșit amintirile. Fiecare hăinuță îmi trezește amintiri care mă emoționează până în măduva oaselor. Nu îmi vine să cred că în curând o să-mi afund fața într-un gâtuț grăsuț de bebeluș și o să simt acel miros divin pe care doar bebelușii îl au. Nu îmi vine să cred că o voi lua de la capăt cu alăptatul, cu nopțile nedormite, cu plimbările prin casă la ceas de seară, dar și cu adormitul pe canapea cu bebelușul în brațe. Până atunci, însă, mai este un pic și mai întâi va trebui să trec printr-un alt travaliu care sper eu sa fie scurt.

Frățiorii se adaptează la ce va urma. Mi se pare că au crescut foarte mult, sunt energici, curioși, amuzanți și îmi adresează o mulțime de întrebări năstrușnice, se joacă mult împreună și se plictisesc unul fără celălalt. Uneori simt că îmi explodează inima de atâta iubire.

În timp ce Mattia știe deja ce înseamnă un frățior mai mic, Alexandru e încă foarte lipit de mine. Am început să îi citesc despre faptul că în curând va fi frățior mai mare, să îi arăt cum se mișcă burtica, deși nu știu cât înțelege el la vârsta asta, dovadă că într-o seară își mișca burtica și îmi zicea că se mișcă bebe din burtica lui.

Stiu că le va fi greu, mai ales la început. Orice schimbare majoră e grea, dar mai știu că toți 3 vor fi prieteni pe viață și că cel mai frumos cadou de la Dumnezeu pentru ei este că se vor avea unul pe celălalt.

Mattia mă copleșește cu grija lui, încearcă să mă ajute cum poate el. E foarte atent să își strângă jucăriile de prin casă, iese de unul singur din cadă când îi fac băiță ca nu cumva să-l ridic, mă ajută să pregătesc masa, e atent când mi se așează în brațe, vorbește cu bebe, mângâie burtica și abia așteaptă să se nască. Când i-am zis că va mai avea un frățior, i-am specificat că se va naște când voi avea burta foarte mare. Acum mă întreabă în fiecare zi când se va naște, pentru că din punctul lui de vedere burtica a crescut suficient.

Eu sunt în săptămâna 32 de sarcină, mai sunt aproximativ 8 săptămâni și vom fi 5. Mă copleșesc tot felul de gânduri, dar știu că nu pot controla totul și că indiferent de cât de mult aș planifica, lucrurile vor veni de la sine. Încerc să mă odihnesc cât pot de bine, să petrec timp cu fiecare copil în parte, să-mi organizez timpul pentru că acum suntem intrați într-o rutină a noastră care ne place, dar în curând va trebui să reorganizăm totul. Îmi doresc să fiu senină și să nu las nimic din exterior să mă atingă pentru că în aceste momente prioritatea mea este să-mi cresc copiii cum pot eu mai bine și să le ofer liniște. Știm cu toții că o mamă liniștită are puterea de a liniști întreaga familie.

Burtica e mare și grea, nu mai reușesc să stau pe spate, abia mă ridic din pat și din când în când mă lupt cu dureri de spate și arsuri la stomac. Din fericire nu le am pe toate odată și nu în mod continuu, vin și pleacă. Ehee, e greu să faci oameni, dar nu există împlinire mai mare. Tot ce e greu e răsplătit înzecit cu cea mai pură iubire.

Bebe e foarte energic, uneori mă dor mișcările lui, dar e atât de frumos totul…Am observat că e mai activ în anumite perioade ale zilei și cel mai mult îmi place cum se mișcă când le citesc povești frățiorilor lui sau când le cânt.

Să fiu mamă e cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Sunt recunoscătoare pentru tot ce trăiesc și sunt gata de noi aventuri în formulă de 5. Va urma…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s